archívum
programajánló
140 de zboruri amânate de aeroporturile capitalei

Toate zborurile de pe cele două aeroporturi ale Capitalei, Henri Coandă şi Aurel Vlaicu, au fost amânate sâmbătă din cauza norului de cenuşă format în urma erupţiei vulcanului din Islanda .
"Au fost amânate peste 140 de zboruri pe ambele aeroporturi, cele de sâmbătă până duminică la ora 12.00", a declarat purtătorul de cuvânt al celor două aeroporturi.
Pasagerii care aveau zboruri în această perioadă s-au reprogramat pentru o dată ulterioară, au cerut banii pe bilete sau au înoptat la hotel. Însă mulţi pasageri au preferat să rămână în aeroporturi până când traficul aerian va fi reluat. "Aveam zbor spre Franţa vineri, dar a fost amânat, la fel şi zborul de sâmbătă. Sper că cel de duminică seară nu va fi amânat. Am dormit o noapte în aeroport şi vom dormi şi în această noapte tot aici. Mai rău e pentru copil care e foarte obosit", a spus, Maricica Ivanov care a venit de la Tulcea ca să ia avionul spre Franţa, la rude.
Conform specialiştilor norul de cenuşă format în urma erupţiei vulcanului din Islanda, ar putea afecta traficul aerian până la şase luni, dacă vulcanul ăşi continuă activitatea.
GB-MCOnet
Bucureşti Online - www.bucurestiinfo.com

Informatii
Programajánló
| << | 2012 Május | >> | ||||
| H | K | Sze | Cs | P | Szo | V |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | |
| 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 |
| 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 |
| 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 |
| 28 | 29 | 30 | 31 | |||
Stiri Bucuresti
Magyarország hírei
Contact | Declaraţie de protejarea datelor | Despre noi
MCOnet 2001- 2012. - All Rights Reserved - Copyright - www.mconet.biz

International