archívum
programajánló
Accident pe aeroportul Henri. Coandă

Conform primelor informaţii o grindă s-a prăbuşit pe una dintre pistele aeroportului Henri Coandă şi a spart trei geamuri.
Grinda se afla pe şantierul care se desfăşoară pentru extinderea zonei de îmbarcare, iar momentul prăbuşirii i-a îngrozit pe călători. Martorii susţin că unora dintre pasagerii care plecau spre Israel li s-a făcut rău, însă la faţa locului nu a apărut niciun medic.
„Un braţ de macara s-a prăbuşit peste terminalul cinci. Foarte mulţi oameni s-au speriat şi nu ştiu ce să mai spun. Nu a venit nimeni şi nu s-au acordat îngrijiri medicale", a spus o femeie care se îmbarca spre Israel.

Officialii aeroprtului spun că niciun pasager nu a solicitat ajutorul medicilor
Însă reprezentanţii aeroportului neagă spun că niciun pasager nu a solicitat îngrijiri medicale. Valentin Iordache, purtătorul de cuvânt al Aeroportului Internaţional "Henri Coandă", a declarat că pasagerii s-au panicat şi că nu a fost vorba decât de câteva clipe de panică: "Eu sunt la faţa locului şi este vorba de o grindă care a alunecat şi a spart trei geamuri la limita zonei de îmbarcare. Este vorba de zona de şantier imediat limitrofă zonei de îmbarcare".
GB-MCOnet
Bucureşti Online - www.bucurestiinfo.com

stiri:
Informatii
Programajánló
| << | 2012 Február | >> | ||||
| H | K | Sze | Cs | P | Szo | V |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
| 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
| 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
| 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
| 27 | 28 | 29 | ||||
Stiri Bucuresti
Magyarország hírei
Contact | Declaraţie de protejarea datelor | Despre noi
MCOnet 2001- 2012. - All Rights Reserved - Copyright - www.mconet.biz

International